Home Idei Program pilot initiat de o firma valceana. Minet SA deschide un drum...

Program pilot initiat de o firma valceana. Minet SA deschide un drum nou in industria constructiilor

6351
0
SHARE

Inspiratie plus un strop de inovatie si reteta este gata! Ce reteta? Ei bine, una care poate remodela piata materialelor de constructii dand o noua forma, ecologica, unor elemente frecvent folosite de dezvoltatorii din segmentul constructiilor civile.

Minet SA Ramnicu Valcea, alaturi de experti din cadrul a 6 institute de cercetare din Romania, deruleaza in prezent un program pilot dedicat ultilizarii lanii naturale in domeniul constructiilor civile.

Practic, dupa prezentarea si pantetarea prototipurilor de materiale termo si fono izolatoare din lana, procesarea acestui material natural va intra intr-o noua faza avantajand un intreg lant de actori integrati in acest nou model de business, dupa cum precizeaza Cezar Bulacu (foto jos), director cercetare/dezvoltare Minet SA, intr-un interviu acordat pentru Local Branding.

1.Ce reprezinta pentru un agent economic precum Minet SA integrarea intr-un proiect de cercetare alaturi de alte institute de renume din domenii diverse?

Cezar Bulacu: Grupul MINET situat in orasul Rm. Valcea este impartit in 4 segmente de afaceri: reciclarea materialelor textile postindustriale, productia de textile tehnice (netesute, fertru, geotextile, etc), productia textilelor de uz caznic (perne, pilote, saltele, etc) si comertul cu fibre sintetice si naturale.

Materialele produse servesc cu success industria mobilei tapitate (vata pentru umplutura canapelelor), industria auto (fertru insonorizant), producatorilor de saltele (fertru dur) si industria constructiilor (gropi de gunoi, cai ferate, autostrazi, etc).

Diversificarea produselor este o prioritate pentru companie iar unul dintre domeniile de interes este indutria constructiilor civile prin materiale cu proprietati termo si fono izolatoare.

Este un proiect pilot, bazat pe cercetare, prin care dorim sa dezvoltam un nou model de business, in care sa se regaseasca si sa colaboreze institutii de cercetare, institutii ale statului si mediul privat, printr-un parteneriat din care toata lumea sa aiba de castigat.

Tema acestui proiect de cercetare, a reusit sa puna la aceasi masa 7 parteneri din domenii diverse cu scopul de a analiza tendintele pe plan mondial, european si national in procesarea lanii si utilizarea acestei materii prime in materiale cu aplicabilitate in domeniul constructiilor.

2. Care este finantarea acordata de la bugetul de stat pentru proiectul selectat in programul “Cercetari privind dezvoltarea capacitatii de transfer si comercializare a rezultatelor din cercetare privind valorificarea integrata a resursei naturale de lana – Strategie privind aplicabilitatea produselor eco-inovative pe baza de lana de oaie in domeniul constructiilor”?

Cezar Bulacu: Intregul proiect este finantat cu 3.000.000 lei de la bugetul de stat, suma care este impartita de catre toti partenerii proiectului!

3. Ce produse finale vor rezulta in urma derularii acestui program si ce aplicabilitate vor avea acestea in industria constructiilor?

Cezar Bulacu: Doua dintre cele mai reprezentative modalitati de valorificare a lanii in constructii, constau in exploatarea calitatilor termoizolatoare si fonoizolatoare/fonoabsorbante ale acestui material textil natural.

Target-ul nostru este sa obtinem materiale de constructii ecologice si sustenabile care sa integreze produse din lana cu proprietati multiple (bune izolatoare termice si acustice).

Materialele acustice de exemplu sunt adesea necesare pentru a servi mai multor functii  decat pur si simplu absorbtia sunetului. La selectarea materialului exista o serie de cerinte de performanta care trebuie avute in vedere, inclusiv aspectul vizual, costul, usurinta de instalare, durabilitatea, capacitatea de curatare, stabilitatea dimensionala, rezistentele mecanice, greutatea si rezistenta la impact si la abraziune.

Textilele neconventionale tehnice (netesute) ofera o directie strategica de dezvoltare sustenabila a sectorului textil. Se pot folosi surse de materie prima reciclabila (fibre recuperate din deseuri), naturala sau sintetica in domeniul netesutelor cu destinatie technica contribuind astfel la diversificarea si dezvoltarea altor sectoare ale economiei nationale si internationale.

Cercetarile arata ca, datorita versatilitatii lor, textilele netesute isi maresc aria de aplicabilitate de la an la an devenind astfel o parte importanta a vietii noastre de zi cu zi.

4. Minet SA va fi unic producator pentru acest tip de produse sau licenta va fi acordata si altor companii? Ce investitie necesita trecerea la productia in masa a acestor noi materiale de constructii?

Cezar Bulacu: Nu as putea spune unic producator, pentru ca nu acesta este scopul proiectului. Minet, prin parteneriatul derulat, a devenit initiator al acestui demers. Cercetarea desfasurata identifica oportunitatile dezvoltarii in acest domeniu si verifica aplicabilitatea rezultatelor la nivel national. Este un proiect pilot, ale carui rezultate pot fi puse la dispozitia oricarui investitor interesat de acest business. La urma urmei, scopul principal este dezvoltarea si promovarea acestui sector prea putin cunoscut pe piata romaneasca.

Subiectul principal al proiectului este lana ca materie prima…si intrebarea se pune cum putem fructifica aceasta materie prima existenta deja in Romania?  Informatiile din ultimii ani arata ca in Romania exista peste 13.000.000 de oi. Deci exista lana! Dar valorificarea ei se realizeaza prin export! Anual peste 80% din cantitate de lana (nespalata) este exportata catre Turcia, China si India!

Investitia importanta consta in tehnologia de spalare si tratare a lanii (ca prima etapa) si apoi in tehnologia de transformare a acestei fibre in materiale naturale propice constructiilor sau altor domenii.

5. In ultima perioada se configureaza un trend de revenire la materialele clasice de constructive pentru locuinte individuale? Noile materiale aflate inca in faza de cercetare-prototip vor satisface si acest segment al publicului consumator?

Cezar Bulacu: Cu o populatie in crestere cu o cerere in crescendo pe tot mai multe resurse cum ar fi hrana, imbracaminte si energie, cu un climat instabil care produce o presiune descendenta asupra productivitatii in industrie, este evident ca industria trebuie sa gaseasca un nou mod de lucru si oportunitati variate de dezvoltare.

Este de notorietate obiectivul general in Europa pentru trecerea la o resursa mai eficienta, economie mai ecologica si mai competitiva, cu emisii reduse de Carbon pentru o crestere durabila si sustenabila si consider ca aceste noi materiale se vor plia pe aceste cerinte.

Produsele textile tehnice care au la baza fibrele de lana, utilizate pentru performantele lor umido termice si acustice (panouri termo/ fono/ izolatoare) prezinta avantajul major de a fi prietenoase cu mediul, fiind materiale reciclabile si avand o amprenta de carbon foarte scazuta.

De asemenea, complementaritatea deseurilor tip lana poate sa fie concretizata in produse noi eco-inovative in domeniul constructiilor, cu conţinut de lana virgina si deseuri, dar si produse 100% din deseuri tip lana. Faptul ca se utilizează deseurile din lana pentru producerea panourilor termoizolatoare, contribuie de asemenea la un impact redus asupra mediului. Această tendinta este perceputa si asumata de un numar semnificativ de producatori de produse din lana cu destinatie pentru construcţii.

6. Care este dimensiunea pietei locale pe care intentionati sa o abordati cu acest tip de materiale si ce sanse sunt ca Minet SA sa exporte aceste produse in UE sau pe diverse alte piete extracomunitare?

Cezar Bulacu: Studiile arata ca “piata materialelor pentru constructii evidentiaza un interes sporit pentru utilizarea lanii ca material termoizolant, ceea ce conduce la un impact semnificativ din punct de vedere economic, intrucat sectorul constructiilor este cel mai mare consumator de energie din cadrul Uniunii Europene, fiind responsabil pentru 40% din consumul total de energie si 36% din emisiile de gaze cu efect de sera”  – (Adrubali & D’Alessandro, 2015).

In functie de pretul final al materiei prime si al procesului tehnologic folosit ne vom finaliza strategia de promovare al posibilului produs… acum suntem in faza de cercetare si analiza privind posibilele performante ale materialelor din lana din Romania.

În contextul volatilitatii tot mai crescute a preturilor materiilor prime de baza din ultimii ani, economia din Romania a inregistrat una dintre cele mai prelungite perioade de incetinire a cresterii economiei, aceasta fiind dependenta foarte mult de resurse primare importate de pe alte continente.

Lansarea productiei in masa va insemna finalizarea cu succes a proiectului si implementarea acestui nou model de business de care va spuneam la inceput, iar astfel de modele reprezinta unul dintre principiile strategice de crestere economica corecta, cu beneficii sociale si de mediu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here