Home Companii Studiu KeysFin: Cele mai profitabile companii locale in 2019

Studiu KeysFin: Cele mai profitabile companii locale in 2019

165
0
SHARE

In topul celor mai profitabile companii din Romania in 2019 se afla OMV Petrom SA, pe primul loc, cu un profit usor in scadere fata de anul anterior, de 3,6 miliarde de lei (2,9% din total), fiind urmata de Hidroelectrica SA si Dedeman SRL, arata datele unui studiu realizat de KeysFin.

Anul trecut, cifra de afaceri a companiilor nefinanciare din Romania a ajuns la 1.565 miliarde de lei, fiind cu aproape 30% mai mare decat cea din 2015 si cu 70%, in crestere fata de 2010, (in baza datelor extrase in septembrie 2020, care cuprind aproximativ 682 de mii de companii si care reprezinta peste 90% din totalul pentru 2019, potrivit estimarilor specialistilor KeysFin). Fata de 2018, cresterea a fost insa minora, de doar 1%.

„Studiul nostru anual, «Conditiile de business din Romania» reprezinta o analiza complexa a mediului de afaceri local, iar specialistii KeysFin incearca sa surprinda o imagine de ansamblu a situatiei mediului privat, dar si sa identifice acele schimbari cheie care pot avea un impact major in urmatorii ani. Analiza de fata reflecta perfect mediul de business efervescent de anul trecut, insa, in 2020 cifrele vor fi foarte diferite, reducandu-se decalajul intre principalele sectoare de activitate, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

In Romania erau active aproximativ 682 mii de companii nefinanciare in 2019, dintre care 673 companii mari (cifra de afaceri de peste 50 milioane de euro), 8.100 medii (cifra de afaceri mai mica de 50 milioane de euro), 44,5 mii companii mici (cifra de afaceri mai mica de 10 milioane de euro) si 628,7 mii microintreprinderi nefinanciare (cifra de afaceri sub 2 milioane de euro). Chiar daca numarul microintreprinderilor a crescut fata de 2018, cand existau 619,2 mii de microintreprinderi nefinanciare, aproape 25% din acestea (168 mii) au avut cifra de afaceri din 2019 egala cu zero.

Cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generata de companiile mari (44% din total), fiind urmata de companiile medii (22%), cele mici (21%) si microintreprinderi (13%).

Dedeman, nou-venitul in Top 100 companii din Romania

AUTOMOBILE-DACIA a ramas si in 2019 cea mai mare companie din Romania cu o cifra de afaceri de 24,7 miliarde de lei (1,6% din total), fiind urmata de OMV PETROM SA si OMV PETROM MARKETING, cu 19,9 si respectiv 19,1 miliarde de lei.

In continuarea topului, ocupanta locului 4 este ROMPETROL RAFINARE SA (14,7 miliarde de lei), iar a locului 5 KAUFLAND ROMANIASCS(11,9 miliarde de lei), care a avansat cu o pozitie fata de anul precedent.

Principala noutate a topului este data insa de iesirea LUKOIL ROMANIA SA, aflata pe locul 10 in 2018, si intrarea DEDEMAN SRL, care a inregistrat o cifra de afaceri de 8,6 miliarde de lei in 2019, clasandu-se astfel pe pozitia 10 in 2019. DEDEMAN SRL este totodata si singura companie cu 100% capital privat romanesc din top.

Impreuna, primele 10 companii au avut o cifra de afaceri de 141 miliarde de lei (peste 9% din total) in 2019.

Comertul in Romania, sector economic vast, dar si riscant

Comertul a ramas cel mai mare sector economic romanesc si in 2019, cu o cifra de afaceri de 613,5 miliarde de lei (39,2% din total). Topul este completat de industria prelucratoare, cu 390 miliarde de lei (25%), constructii, cu 98,5 miliarde de lei (6,3%), transport &depozitare, cu 93,6 miliarde de lei (6%) si energie & gaze, cu 66,8 miliarde de lei (4,3% din total).

Comertul a fost cel mai mare sector economic in 2019 si din perspectiva numarului de companii: 197,3 mii (29% din total), fiind urmat de activitatile profesionale, cu 79 mii de companii (11,6%), constructii, cu 71 mii (10,4%), industria prelucratoare, cu 62,3 mii (9,1%) si transportul & depozitarea, cu 58 mii (8,5% din total).

In corelatie directa cu marimea sectorului, pe primul loc in topul celor mai riscante sectoare de activitate dupa numarul de insolvente din 2019 s-a clasat comertul (2.066 insolvente in 2019). Este urmat de constructii (1.033 insolvente) si industria prelucratoare (823 insolvente), potrivit datelor de la Registrul Comertului.

Cat despre topul domeniilor cu cei mai multi angajati, pe primul loc s-a clasat industria prelucratoare, care a inregistrat cel mai mare numar de angajati in 2019, peste un milion (26,5% din total), fiind urmata de comert (cel mai mare sector economic dupa cifra de afaceri si numarul de companii), cu 784 mii de angajati (20,5%), transportul & depozitarea, cu 351 mii de angajati (9,2%), constructii,cu 340 mii de angajati (8,9%) si servicii administrative & suport, cu 267 mii de angajati (7% din total)

Peste 55% dintre companiile locale au fost profitabile in 2019

Profitul net al companiilor nefinanciare locale a crescut cu 60% fata de 2015 si cu 104% fata de 2010, la 123,6 miliarde de lei in 2019. Fata de 2018, cresterea a fost de doar 3%, insa, dintre cele aproape 682 de mii de companii analizate a crescut usor si numarul celor care au inregistrat profit si a scazut cel al celor care au avut pierderi. Cu toate acestea, numarul celor cu rezultat nul a ramas relativ constant.

Astfel, 385,7 mii companii (56,6%) au inregistrat profit, 213,9 mii din firmele locale (31,4%) au suferit pierderi, iar restul au avut un rezultat nul in 2019.

In topul celor mai profitabile companii din Romania in 2019 se afla OMV PETROM SA, pe primul loc, cu un profit usor in scadere fata de anul anterior, de 3,6 miliarde de lei (2,9% din total), fiind urmata de HIDROELECTRICA SA si DEDEMAN SRL, care a luat locul ROMGAZ SA, ocupanta pozitiei 3 in clasament in 2018.

DEDEMAN reuseste astfel performanta de a fi nu doar una din cele mai mari companii locale, dar si una din cele mai profitabile, cresterea de la an la an fiind sustinuta.

Impreuna, cele mai profitabile 10 companii au avut un rezultat net pozitiv de 10,8 miliarde de lei (aproape 9% din total) in 2019.

KeysFin realizeaza anual studiul „Conditiile de business din Romania”, in baza unei analize riguroase a informatiilor furnizate de institutiile publice locale, cat si interpretand alte informatii cheie precum calificativele internationale primite de tara noastra sau investitiile strategice realizate pentru anul in curs.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here