Home Companii Tranzactiile cu terenuri, neafectate de pandemie. Investitorii au finalizat tranzactii in 2020

Tranzactiile cu terenuri, neafectate de pandemie. Investitorii au finalizat tranzactii in 2020

179
0
SHARE

Aproximativ trei sferturi dintre investitorii activi pe segmentul de terenuri au incheiat tranzactii in 2020 sau se asteapta sa incheie tranzactii pana la sfarsitul anului, in ciuda redresarii economice care stagneaza din cauza evolutiei pandemiei, potrivit unui sondaj realizat de Colliers International pe piata terenurilor, in randul a peste 90 de profesionisti activi pe acest segment imobiliar.

Piata de terenuri continua sa inregistreze tranzactii, iar interesul investitorilor ramane semnificativ, in ciuda semnelor de intrebare legate de redresarea economica pe fondul evolutiei virusului. Aproximativ 60% dintre respondentii la sondajul Colliers International din segmentul terenurilor au decis sa mearga mai departe cu toate sau cu o parte din tranzactiile care erau deja in curs in acest an, in timp ce 19% au identificat chiar oportunitati pentru a initia noi tranzactii in ultima perioada. In ceea ce priveste activitatea din piata in 2020, 73% dintre investitorii intervievati au incheiat tranzactii cu terenuri in 2020 sau se asteapta sa incheie una pana la finalul anului.

„Activitatea de tranzactionare de terenuri pare sa se adapteze la o noua normalitate. Ambele sondaje din acest an ne-au aratat un numar important de respondenti care au finalizat tranzactii cu terenuri in 2020, pana la momentul efectuarii sondajului respectiv, sau se asteapta sa incheie tranzactii pana la sfarsitul anului – 71% in sondajul din primavara, respectiv 73% din sondajul de toamna. Pe langa acestea, perceptia despre viitor este intr-o nota pozitiva. 85% dintre cei chestionati recent au raspuns ca se asteapta sa incheie o tranzactie cu terenuri in 2021. Ramane insa de vazut cat de mult reprezinta previziuni bazate pe analize si planificari concrete, si cat doar asteptari optimiste”, a declarat Sinziana Oprea (FOTO), Director Land Agency at Colliers International.

Aproape similar cu sondajul din primavara, interesul de a achizitiona in continuare terenuri este uniform distribuit intre sectoare, majoritatea respondentilor plasand terenurile pentru dezvoltarea unor proiecte rezidenţiale (31%) sau de retail (25%) in topul alegerilor lor. In ceea ce priveste evolutia preturilor terenurilor, perceptia cu privire la evolutia acestora in 2020 e similara intre sondaje. Respondentii nu vad nicio schimbare majora, ci mai degraba variatii in anumite cazuri, balanta inclinand in sensul scaderii. Perceptia pentru 2021 inclina mai mult balanta spre un trend de scadere, circa 60% dintre respondenti asteptandu-se la o scadere a preturilor la terenuri, intr-o masura mai mica (30% din respondenti) sau mai mare (pondere similara, de 30% din respondenti).

Desi exista inca incertitudine cu privire la dinamica pietei terenurilor in contextul epidemiologic actual, 62% dintre investitori se asteapta ca situatia generala a sectorului imobiliar sa devina satisfacatoare pana la sfarsitul anului 2021. Jucatorii activi pe piata terenurilor sunt totusi mai optimisti atunci cand vine vorba de propriul business, 29% asteptand o revenire satisfacatoare pana la sfarsitul anului 2020, alti 24% pana la mijlocul lui 2021, iar 23% vad o revenire in a doua jumatate a anului viitor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here