Presedintele filialei bucurestene a Ordinului Arhitectilor din Romania, Serban Sturdza, pare sa fi ajuns la captul rabdarii in tentativa de dialog pe care incearca sa o intretina cu primarul general Gabriela Firea.
In ce-a de a XXI-a adresa expediata de OAR Bucuresti catre Primaria Generala, Sturdza ii atrage atentia Gabrielei Firea ca gestioneaza un oras plin de probleme, acestea apartinand “Bucurestiului real si nu celui paralel”.
“Incep prin a-mi cere mii de scuze ca imi permit sa va rapesc din pretiosul timp al domniei voastre cu aceasta a douazeci si una adresa din partea Ordinului Arhitectilor Bucuresti. Motivul pentru care o fac este faptul ca la precedentele douazeci nu ati dat nici un semn cum ca le-ati fi acordat vreo atentie”, arata Serban Sturdza, inca de la inceputul scrisorii adresate primarului general.
Fara o strategie smart city, Bucurestiul e condamnat la stagnare
Presedintele OARB ii atrage atentia edilului ales sa conduca Bucurestiul ca problemele arhitectural-urbanistice intalnite in capitala au atras inclusiv un vot de blam din partea juriului care a selectat viitoarea locatie a Agentiei Europene a Medicamentului, iar actiuni populiste de genul “cel mai frumos balcon” nu sunt in masura sa se transforme in solutii durabile pentru oras.
“Stim ca sunteti angrenata in foarte multe actiuni, dintre care unele, cum ar fi concursul pentru cel mai frumos balcon, ne-au starnit. Si totusi. Sunt multe alte probleme de natura arhitectural-urbanistica ce fac din Bucuresti un oras cu probleme (nu o spunem numai noi, a spus-o si UE prin refuzul de a reloca Agentia Europeana a Medicamentului de la Londra la Bucuresti).
Plecand de la premisa ca nu este reavointa din partea domniei voastre sau de interese de alt ordin, ne-am pus problema ca poate cele semnalate in cele douazeci de adrese au fost formulate prea complicat. Drept pentru care, Ordinul Arhitectilor Bucuresti va pune la dispozitie, cand doriti, un arhitect care sa va desluseasca ce v-am scris in adresele precedente”, se arata dispus presedintele OARB.
Totodata, arhitectii bucuresteni spun ca vor face un site dedicat strict corespondentei cu Primaria Generala, astfel incat Firea sa aiba acces la probleme semnalate de specialisti fara a mai fi nevoita sa care dupa ea toata documentatia remisa de OARB.