Home Companii Airbus incaseaza o lovitura dura din China. Zeci de aeronave comandate nu...

Airbus incaseaza o lovitura dura din China. Zeci de aeronave comandate nu pot fi livrate

792
0
SHARE

Compania Airbus s-a trezit trasa pe linie moarta in afacerile derulate cu companiile aeriene din China, in ciuda comenzilor masive preluate de la acestea.

Zeci de aeronave A320neo si A321neos s-au inghesuit de aproape un an in hangarele uzinelor din Franta si Germania ca urmare a neacordarii certificatelor de conformitate de catre Autoritatea Aeronautica Civila din China, informeaza CNN Money.

Autoritatea Aeronautica Civila din China este cunoscuta ca fiind una dintre cele mai riguroase din lume, dar in acest caz afacerea Airbus pare sa se fi impotmolit in hatisurile politicii si nu in chestiuni de ordin tehnic.

Richard Abulafia, vicepresedinte al companiei de analiza si consultanta in sectorul aerospatial Teal Group, considera ca, in acest moment, China joaca pe o mana forte in fata Airbus si Boeing cu scopul vadit de a-si consolida propriul sector aerospatial.

“Au comandat mai mult decat necesarul de pe piata”, explica Abulafia, care vede in aceste comenzi lansate de operatorii aerini din China o capcana in care Airbus a picat direct.

Vizita presedintelui francez Emmanuel Macron in China a pus pe tapet si dezvoltarea capacitatii de productie a fabricii Airbus din Tianjin de la 4 avioane A320 pe luna la 6 unitati, pana in 2020, dar a deschis si usa unui eventual parteneriat industrial intre China si Franta pentru cel mai mare avion de pasageri de pe piata: A380.

Pentru moment, reprezentantii Airbus s-au ferit sa faca comentarii la eventualele implicatii politice ale afacerilor derulate cu partenerii chinezi. “E vorba doar de un proces de validare tehnica, nu o chestiune politica. Numarul aeronavelor destinate pietei din China este redus, iar acestea vor fi livrate in scurt timp”, a specificat un purtator de cuvant al companiei.

Conform unor date prezentate de publicatia Air Transport World, companiile aeriene din China au comandat, in 2017, un numar de 424 de avioane de la Airbus, Boeing si alti constructori de aeronave.

In mai 2017 insa, China a lansat pe piata propria aeronava care poate concura cu avioanele AirBus si Boeing, avionul Comac C919.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here