Home Cariere Raportarea financiara integrata si valoarea pe care acest instrument o da unei...

Raportarea financiara integrata si valoarea pe care acest instrument o da unei firme

1693
0
SHARE

Autor: Alina Fanita, CEO, PKF Finconta

Valorile societatii se schimba, la fel si mediul de afaceri. Multe dintre companiile alta data centrate doar pe profit, sunt acum preocupate si de dezvoltarea ecosistemelor in care functioneaza.

Raportarile financiare se aliniaza acestei evolutii. Candva apanajul doar al specialistilor functiei financiare a companiilor, acum raportarea financiara devine un demers integrat ce reuneste specialisti cu diverse calificari.

Viziune de asamblu

Pentru a arata modul de creare a valorii in companie, raportarea financiara integrata ii impune organizatiei sa identifice interdependenta dintre toate elementele – interne si externe – care ii afecteaza in mod semnificativ capacitatea de a crea valoare in mod sustenabil. Pentru a putea stabili aceaste corelatii, este necesara o abordare integrata la nivelul tuturor unitatilor functionale ale companiei. Aceasta abordare este benefica pentru luarea deciziilor in mod integrat. Prin urmare, raportarea integrata este procesul unitar al intregii organizatii orientat spre crearea de valoare.

Traducerea gandirii integrate in raportare integrata pune compania in situatia de a avea o abordare holistica a strategiei, guvernantei corporative, managementului performantei si planurilor de dezvoltare. Prin urmare, raportarea financiara integrata poate fi folosita ca instrument de guvernanta corporativa pentru o companie orientata spre sustenabilitate si performanta.

Avantajele raportarii financiare integrate

• O analiza detaliata la nivelul echipei manageriale, asupra strategiei companiei si a factorilor care permit dezvoltarea durabila
• Motivarea salariatilor, care pot valoriza astfel implicarea intr-o afacere cu impact benefic asupra mediul social si inconjurator
• Imbunatatirea perceptiei asupra brandului si a relatiei cu investitorii
• Informatii mai relevante oferite partilor interesate de dezvoltarea companiei, care sa decidamai informat sustinerea activitatii acesteia.

Provocarile raportarii financiare integrate

• Managementul sa nu poate preciza care este valoarea adaugata pe care compania o aduce investitorilor si altor parti interesate si nu poate defini clar strategia de afaceri, cum se realizeaza managementul riscurilor si evaluarea performantei
• Informatiile obtinute de catre diversele unitati operationale ale companiei pentru procesul de colectare, prelucrare, revizuire si raportare a datelor necesita un anumit timp ca procesul sa devina eficient
• Aspectele nefinanciare– impactul activitatii companiei asupra schimbarilor climatice, combaterii coruptiei si asigurarii egalitatii de gentrebuie masurate cu ajutorul unor indicatori noi de performanta (care pot fi auditati, pentru cresterea increderii partilor interesate)
• Raportarile financiare se pot transforma in documente greu de citit si inteles de catre investitori, fiind necesar a se avea in vedere scopul principal pentru care au fost intocmite – in favoarea unei mai bune intelegeri a afacerii companiei de catre investitori si alte parti interesate.

Obstacole

Complexitatea ridicata a raportarilor financiare integrate comparativ cu raportarile financiare anuale clasice, impune problema modului in care auditorul financiar va emite opinia de asigurare asupra unui set de situatii financiare integrate.
De aceea identificarea si adaptarea unor practici existente, dezvoltarea unor noi standarde, regandirea raspunderii auditorilor in contextul unor informatii subiective pentru o asigurare rezonabila, identificarea unor formule de asigurare pentru obtinerea unui raport cost/beneficiu rezonabil pot fi raspunsuri la provocarile pe care raportarea integrata le aduce auditului financiar.
Ca sa tina pasul cu schimbarile majore care au loc ca urmare a impactului raportarii integrate, profesia de audit trebuie sa adapteze metodologiile, modul de selectie si evaluare a probelor de audit. In aceste conditii, testele de control si de tranzactii privind indicatorii nefinanciari sunt totodatasi teste ale profesiei in cadrul de referinta descris de raportarea financiara integrata.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here