Home Companii MOL a finalizat cel mai avansat centru de cercetare pentru polioli din...

MOL a finalizat cel mai avansat centru de cercetare pentru polioli din Europa Centrală şi de Est. Investiția se ridică la 10 mil euro

376
0
SHARE

MOL a inaugurat noul centru de cercetare şi dezvoltare pentru polioli, ce poartă numele lui György Mosonyi, CEO defunct al MOL, în Százhalombatta, Ungaria, urmând să dezvolte diverși polioli pentru a răspunde nevoilor clienţilor.

  • Sistemul reactorului experimental, care este cel mai modern din lume, a fost furnizat şi pus în funcţiune de thyssenkrupp Industrial Solutions.
  • 90% dintre celelalte echipamente utilizate în cadrul proiectului au fost achiziţionate de la furnizori maghiari.
  • Totodată, MOL şi thyssenkrupp au încheiat un acord comun privind cercetarea şi dezvoltarea.

Strategia 2030 a Grupului MOL are ca obiectiv creşterea ponderii contribuţiei segmentului petrochimic la rezultatele întregului grup. Investiţia de 1,2 miliarde euro în complexul de polioli din Tiszaújváros vizează atingerea acestui obiectiv. Pentru a susţine investiţia şi pentru a se asigura că fabrica răspunde nevoilor pieţelor pe care le deserveşte, MOL a înfiinţat un centru de cercetare şi dezvoltare în cadrul rafinăriei sale de pe fluviul Dunărea. Centrul construit în urma unei investiţii de 10 milioane euro va asigura finanţarea necesară pentru un număr de până la 12 ingineri şi 7 tehnicieni şi cel mai avansat sistem de reactor experimental din lume, furnizat şi pus în funcţiune de thyssenkrupp Industrial Solutions, 90% din echipamente fiind achiziţionate de la furnizori maghiari.

MOL şi thyssenkrupp au încheiat şi un acord comun privind cercetarea şi dezvoltarea pentru a facilita intrarea ambelor companii pe piaţa de polioli: thyssenkrupp ca furnizor de servicii tehnologice şi de contracte de inginerie-achiziţie-construcţie (EPC), iar MOL ca producător şi furnizor de diverși polioli.

„Centrul de cercetare şi dezvoltare poartă numele lui György Mosonyi, CEO defunct al MOL, care şi-a dedicat mare parte din munca sa inovaţiei, astfel încât centrul reprezintă un omagiu binemeritat în memoria acestuia. Laboratorul este unul de ultimă generaţie, dotat cu toată aparatura şi instrumentele necesare şi, cel mai important, are specialişti excepţionali care se vor asigura că activităţile de cercetare şi dezvoltare pot contribui la dezvoltarea produselor comercializabile care vor fi mai apoi realizate în fabrica de polioli din Tiszaújváros. Centrul nu este doar o realizare remarcabilă pentru MOL, ci şi cel mai avansat centru de cercetare pentru polioli din Europa Centrală şi de Est, fiind un obiectiv de interes naţional, și noi sperăm că rezultatele ştiinţifice obţinute aici vor fi extrem de valoroase şi la nivel internaţional”, a declarat Gabriel Szabó, EVP Downstream al Grupului MOL.

Centrul de cercetare şi dezvoltare va efectua teste ale proprietăţilor fizico-chimice ale poliolilor, precum şi analize de laborator şi experimente cu aplicaţii ale spumelor de poliuretan realizate din aceştia. Până în iulie 2022, în unitatea nou construită vor fi dezvoltate cel puţin 10 clase de polioli. Pentru a compara şi valida rezultatele măsurătorilor, compania intenţionează să coopereze şi cu laboratoarele câtorva universităţi şi instituţii de cercetare independente maghiare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here