Home Societate Investiție uriașă într-un spital din Oltenia. CNI alocă 97 milioane lei pentru...

Investiție uriașă într-un spital din Oltenia. CNI alocă 97 milioane lei pentru Spitalul Vechi din Râmnic

278
0
SHARE

Peste 4 ani de documentații și demersuri insistente pe lângă autoritățile centrale au fost necesari pentru ca primul spital  din Vâlcea să obțină fondurile necesare modernizării clădirii și echipamentului din dotare.

„Modernizarea Spitalului Vechi este un proiect pe care l-am început în urmă cu 4 ani și despre care astăzi pot spune că, în sfârșit, a intrat în linie dreaptă. Compania Națională de Investiții (CNI) va organiza licitația în urma căreia peste 97 milioane lei (970 miliarde lei vechi) vor fi investiți în modernizarea clădirii, dar și în achiziționarea de aparatură medicală”, anunțat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Conform proiectului, care va fi implementat sub egida CNI, lucrările vor începe cu reabilitarea Corpului C5, respectiv a secțiilor: Oftalmologie, Psihiatrie 2, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, precum și a Compartimentului de psihiatrie infantilă.  În cadrul acestui proiect, se vor realiza și lucrări de amenajare și sistematizare a parcului existent în curtea interioară a Spitalului Vechi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here